Punct şi de la capăt

De luna aceasta pot spune că am intrat şi eu în rândul oamenilor, al oamenilor cu blog, cu domeniul lor, cu toate cele. De astăzi spun adio blogspotului, mulţumindu-i pentru timpul în care m-a crescut, m-a îndrumat, m-a ajutat să fiu indexat cum trebuie, ca să nu râdă alţii de mine şi, iată să ajung şi eu să am un nume mai scurt acolo, la adresă.

De astăzi, dragii mei, puţini câţi sunteţi, să ştiţi că mă veţi găsi AICI: http://emanueldragusin.ro/

Cam atât ar fi de spus... aici voi trage oblonul, voi lăsa să se pună praful şi voi trece tot mai rar.

În fiecare an, de Paşti

Hristos a înviat! Mă bucur să văd că până acum, cel puţin pentru mine, această frumuseţe a sărbătorii Pascale nu a dispărut şi străluceşte cu aceeaşi lumină an de an. Pentru mine Paştile reprezintă un bun prilej de a împrăştia bunătate celor din jur, de a petrece momente de linişte împreună cu cei dragi. Bucuriile pe care le simţeam pe când eram copil vreau să fie simţite cât mai mult şi de juniorul meu, pentru că aceste amintiri vor rămâne vii mulţi ani de acum înainte. De fapt, cred că fiecare dintre noi îşi aminteşte cum petrecea de Paşti în familie.

Tradiţia ouălor roşii are o însemnătate aparte. Eu sunt împotriva folosirii chimicalelor şi de aceea ouăle noastre de Paşti primesc roşeaţă doar de la foile de ceapă roşie. Mi se face rău când văd ouă extraterestre galbene, verzi sau albastre; le văd potrivite mai degrabă pentru mustrarea arbitrilor la meciurile de fotbal autohtone, în loc de brichete. În fine, ca să nu ne lungim prea mult ia uitaţi cum arată ouăle Pascale de anul acesta, din producţia proprie 100% (făcute de găinile din ograda proprie şi vopsite cu îndemânare de subsemnatul):




















Frunzele folosite pentru decoraţiile de mare clasă (fără modestie) sunt tot de pe proprietate, mai precis de lângă fântână şi straturile cu ceapă.

Dragii mei, poze cu friptura de miel nu vreau să mai pun pentru că ar constitui o ispită foarte mare pentru voi, cititorii. Dar vreau să vă spun că împreună cu ciorba (tot de miel) ar putea sta liniştită alături de alte delicatese într-un catalog de specialitate.

Să ne fie de bine!

SOV arestat, sau galben pe tot ecranul

În sfânta şi marea zi de Miercuri din săptămâna Sfintelor Patimi, Sorin Ovidiu Vântu este reţinut pentru 24 de ore pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Ceva detalii aici.Mare ştire mare, care a determinat televiziunile să scoată din laviţe acel galben crizat care ne spune că vine o viitură jurnalistică. Oastea lui SOV din Realitatea a sărit imediat cu mic cu mare pentru a ne aduce în atenţie martiriul mogulului lor care, iată este adus de lupii cei răi ai PD-L-ului spre junghiere ca un miel. Atâta doar că pe Vântu nu îl prea ajută faţa, care numai blândeţe sau nevinovăţie nu exprimă.

Aflu din aceste "ştiri care rup" (breaking news) că Vântu ar avea probleme financiare. Wow! Inevitabil mi-a venit în minte perioada de tristă amintire de anul trecut, când, angajat fiind la Realitatea Tv, eram minţit de la o lună la alta, în privinţa salariului. Situaţia era de altfel întâlnită în toate staţiile locale RTv din ţară. Oricum nu cred că SOV îşi pune problema zilei de mânie. Acum are asigurate cazarea şi masa. S-ar putea ca această belea să i se tragă de la blestemele angajaţilor; sau ale celor de la FNI, care acum nu mai dorm liniştiţi; sau poate ale altor parteneri de afaceri ale mogulului ţepuitor. În fine, eu nu îi doresc decât şedere îndelungată acolo unde e acum, deşi în România unii trăiesc în puşcărie mai bine de cât mulţi alţii în libertate.

Sincer, în momentul de faţă, mă lasă cam rece reţinerea ăstuia deoarece nu m-ar mira să îl văd de Paşti întors acasă, eliberat în Vinerea Mare ca Becali, reţinerea sa fiind doar o urechere aplicată de actuala putere. Aceasta ar putea fi circul de Paşti pe care ni-l oferă dragii noştri conducători, ca să mai uităm de scumpirea benzinei, utilităţilor, mâncării, etc. Punct!

Handmade & Vintage la Alba Mall

În română s-ar traduce: "făcut de mână şi de epocă"; dar sună mai bine în engleză şi cam toată lumea ştie ce înseamnă. Vorbesc despre un târg de antichităţi ce are loc în acest week-end (sau sfârşit de săptămână), la Alba Mall. Chiar dacă nu mă număr printre marii pasionaţi de antichităţi şi nici nu am bani ca să îmi întreţin o astfel de pasiune, îmi place totuşi să trec pe la astfel de târguri. De asemenea mă bucur că aceşti comercianţi calcă şi pe la Alba Iulia.

Am avut şi astăzi ocazia să văd o mulţime de obiecte, mai în vârstă cu mult faţă de mine şi chiar şi faţă de părinţii mei. Obiectele acestea vechi au un farmec aparte; fiecare dintre ele poartă o istorie, are o poveste. Atunci când le priveşti, când le atingi, nu poţi să nu te gândeşti la vechimea lor şi la poveştile pe care le ascund; şi de ce nu, chiar la cei care le-au fost cândva stăpâni dar în cele din urmă s-au dovedit mai perisabili decât ele.

Desigur, nu puteam să vin într-un asemenea loc fără aparatul de fotografiat, aşa că, în continuare voi lăsa imaginile să vorbească.

Asta vezi în Cetatea Alba Carolina

Tu ce ai face pentru copilul tău?

În acest articol, plec de la gestul pe care l-a făcut Realitatea Tv faţă de Adrian Sobaru, tipul de la TVR, care s-a aruncat în cap de la balconul sălii de plen a Parlamentului, în timpul cuvântării lui Boc. Pe scurt, Realitatea TV îi dă lui Adrian Sobaru, 1000 de euro pe lună, pentru copilul său de 15 ani, bolnav de autism. Aici puteţi citi ştirea. Îmi imaginez cam câtă disperare a fost în sufletul acestui om, dacă a recurs la un asemenea gest. Pe de-o parte ştiu că sunt mulţi oameni în situaţii mult mai grele decât cea a electricianului de la TVR, şi care nu s-au gândit vreodată să facă ce a făcut el. Pe de altă parte, nu cred că Adrian Sobaru se gândea, înainte să sară de la acel balcon, la beneficiile pe care i le-ar putea aduce un asemenea gest.

Nu vreau să mă opresc acum asupra donaţiei pe care cei de la Realitatea TV vor să o facă; nici asupra felului în care politicienii au folosit numele şi gestul lui Adrian Sobaru în interesul partidelor lor; întrebarea pe care v-o pun este cea din titlu: Tu, ce ai face pentru copilul tău? E o întrebare pe care mi-am pus-o şi mi-o pun şi eu.

Fiecare suntem obişnuiţi să spunem că ne-am da viaţa pentru copilul nostru. De multe ori însă, cei mai mulţi dintre noi, de multe ori nu suntem în stare să renunţăm nici măcar la micile nostre plăceri, la tabieturi, la nervii cotidieni aduşi de alţii, la oboseală, la blazare şi la atâtea altele, atunci când vine vorba de copil. Sunt foarte puţini, cred, cei care se ocupă cu consecvenţă, conştient şi nu obsesiv, de educaţia, de buna creştere a copiilor lor. Poate dacă ne-am pune mai des această întrebare, lucrurile ar sta altfel.

Dăm înainte cu Cetatea

E şi un hobby blogul acesta, dar în anumite momente el reprezintă pentru mine şi un mediu de transmitere a unor mesaje importante. Unul dintre ele este dragostea faţă de oraşul în care m-am născut. Fără pic de ipocrizie afirm cu toată responsabilitatea că îmi place acest orăşel în care mi-am petrecut 99,99% din cei peste 30 de ani de viaţă.

Astăzi vreau să amintesc de prima ieşire de anul acesta, pe vreme frumoasă, prin şanţurile Cetăţii. Cred că mulţi ştiu că de anul trecut lucrez la SC Grup Corint SA, (e firma care se ocupă de lucrările de restaurare din Cetate) şi asta m-a determinat să mă pun la punct cu tot ceea ce e legat de Cetatea Alba Carolina şi totodată m-a făcut să mă simt mai legat de aceste locuri.

În fine. Am ieşit cu familia la plimbare şi ca de obicei am ales zona istorică, deoarece are mai multă linişte şi e mult mai relaxantă. Am fost foarte plăcut surprins să văd că locul era destul de aglomerat de albaiulieni care au găsit potrivit pentru plimbare tot acest loc. Cei care mă cunosc mai bine, ştiu că de foarte multe ori port cu mine aparatul de fotografiat. L-am avut şi de această dată:








Poate mi s-a părut mie, dar tare am avut impresia că cei ieşiţi prin şanţurile Cetăţii, duminică, i-au depăşit numeric pe cei 300 (nu de la Termopile) din parcul Custozza care au venit la lansarea candidaturii lui Ioan Dîrzu (apropos l-am întâlnit şi pe el prin şanţuri), aaa, nu candidatura, era cu salvarea parcului. Deci cei 300, care nu au făcut deloc cât 500, au fost învinşi la faza asta. Mi-a plăcut foarte mult ieşirea în presă a preşedintelui CJ Alba Ion Dumitrel care a punctat foarte bine anumite chestiuni legate de parcul ciorilor. Cu toate că s-au dat peste cap cu strângerea de semnături, mergând cu tabelele lor şi prin Spitalul Judeţean, şi pe la locuitorii de pe strada Sinaia, din Cetate, şi prin multe alte părţi, militanţii de culoate politică galbenă pot considera mişcarea lor un fiasco atât pentru numărul foarte mic de semnături pe listele lor cât şi pentru numărul foarte mic de albaiulieni care au răspuns la răgetele diesperate ale vornicului rănit de buldozer.


În fine, îmi pare rău că am ajuns totuşi în direcţia asta, dar trebuia să spun anumite lucruri; poate chiar cu o notă de umor. Dacă daţi click pe fotografii puteţi observa de asemenea, că şanţurile Cetăţii nu sunt chiar atât de lipsite de vegetaţie cum au lăsat unii să se înţeleagă.