SOV arestat, sau galben pe tot ecranul

În sfânta şi marea zi de Miercuri din săptămâna Sfintelor Patimi, Sorin Ovidiu Vântu este reţinut pentru 24 de ore pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Ceva detalii aici.Mare ştire mare, care a determinat televiziunile să scoată din laviţe acel galben crizat care ne spune că vine o viitură jurnalistică. Oastea lui SOV din Realitatea a sărit imediat cu mic cu mare pentru a ne aduce în atenţie martiriul mogulului lor care, iată este adus de lupii cei răi ai PD-L-ului spre junghiere ca un miel. Atâta doar că pe Vântu nu îl prea ajută faţa, care numai blândeţe sau nevinovăţie nu exprimă.


Aflu din aceste "ştiri care rup" (breaking news) că Vântu ar avea probleme financiare. Wow! Inevitabil mi-a venit în minte perioada de tristă amintire de anul trecut, când, angajat fiind la Realitatea Tv, eram minţit de la o lună la alta, în privinţa salariului. Situaţia era de altfel întâlnită în toate staţiile locale RTv din ţară. Oricum nu cred că SOV îşi pune problema zilei de mânie. Acum are asigurate cazarea şi masa. S-ar putea ca această belea să i se tragă de la blestemele angajaţilor; sau ale celor de la FNI, care acum nu mai dorm liniştiţi; sau poate ale altor parteneri de afaceri ale mogulului ţepuitor. În fine, eu nu îi doresc decât şedere îndelungată acolo unde e acum, deşi în România unii trăiesc în puşcărie mai bine de cât mulţi alţii în libertate.

Sincer, în momentul de faţă, mă lasă cam rece reţinerea ăstuia deoarece nu m-ar mira să îl văd de Paşti întors acasă, eliberat în Vinerea Mare ca Becali, reţinerea sa fiind doar o urechere aplicată de actuala putere. Aceasta ar putea fi circul de Paşti pe care ni-l oferă dragii noştri conducători, ca să mai uităm de scumpirea benzinei, utilităţilor, mâncării, etc. Punct!