Dăm înainte cu Cetatea

E şi un hobby blogul acesta, dar în anumite momente el reprezintă pentru mine şi un mediu de transmitere a unor mesaje importante. Unul dintre ele este dragostea faţă de oraşul în care m-am născut. Fără pic de ipocrizie afirm cu toată responsabilitatea că îmi place acest orăşel în care mi-am petrecut 99,99% din cei peste 30 de ani de viaţă.

Astăzi vreau să amintesc de prima ieşire de anul acesta, pe vreme frumoasă, prin şanţurile Cetăţii. Cred că mulţi ştiu că de anul trecut lucrez la SC Grup Corint SA, (e firma care se ocupă de lucrările de restaurare din Cetate) şi asta m-a determinat să mă pun la punct cu tot ceea ce e legat de Cetatea Alba Carolina şi totodată m-a făcut să mă simt mai legat de aceste locuri.

În fine. Am ieşit cu familia la plimbare şi ca de obicei am ales zona istorică, deoarece are mai multă linişte şi e mult mai relaxantă. Am fost foarte plăcut surprins să văd că locul era destul de aglomerat de albaiulieni care au găsit potrivit pentru plimbare tot acest loc. Cei care mă cunosc mai bine, ştiu că de foarte multe ori port cu mine aparatul de fotografiat. L-am avut şi de această dată:








Poate mi s-a părut mie, dar tare am avut impresia că cei ieşiţi prin şanţurile Cetăţii, duminică, i-au depăşit numeric pe cei 300 (nu de la Termopile) din parcul Custozza care au venit la lansarea candidaturii lui Ioan Dîrzu (apropos l-am întâlnit şi pe el prin şanţuri), aaa, nu candidatura, era cu salvarea parcului. Deci cei 300, care nu au făcut deloc cât 500, au fost învinşi la faza asta. Mi-a plăcut foarte mult ieşirea în presă a preşedintelui CJ Alba Ion Dumitrel care a punctat foarte bine anumite chestiuni legate de parcul ciorilor. Cu toate că s-au dat peste cap cu strângerea de semnături, mergând cu tabelele lor şi prin Spitalul Judeţean, şi pe la locuitorii de pe strada Sinaia, din Cetate, şi prin multe alte părţi, militanţii de culoate politică galbenă pot considera mişcarea lor un fiasco atât pentru numărul foarte mic de semnături pe listele lor cât şi pentru numărul foarte mic de albaiulieni care au răspuns la răgetele diesperate ale vornicului rănit de buldozer.


În fine, îmi pare rău că am ajuns totuşi în direcţia asta, dar trebuia să spun anumite lucruri; poate chiar cu o notă de umor. Dacă daţi click pe fotografii puteţi observa de asemenea, că şanţurile Cetăţii nu sunt chiar atât de lipsite de vegetaţie cum au lăsat unii să se înţeleagă.